De ce imi place sa pozez copii

Ma intristeaza mult cand fotografiez copii care nu se pot implini din cauza parintilor. Sunt deprimat cand editez o sesiune in care parintii nu stiu sa se joace cu copiii lor si, mai mult, sunt un pic uimiti de faptul ca nu suntem acolo sa pozam formal si “asa cum trebuie”. Si sunt suparat pe incapacitatea mea de a le transmite cumva ce cred despre asta - sa le povestesc despre cum copilul nu vrea altceva decat sa se joace, sa inteleaga lumea cu instrumentele lui, atat de frumos imature. Sau despre de ce le este greu lor sa zambeasca frumos, “la comanda”, si cum incearca ei, cu fortele lor, sa se agate - uneori cu disperare - de povestile pe care si le imagineaza si cum refuza, atat cat pot, sa adopte realismul asta plat al adultilor.
Mi-ar placea sa le povestesc despre cat de important este sa ne fie egali si nu supusi, sa ii lasam sa ne schimbe comportamentul, sa ne salveze cat a mai ramas din propriile noastre povesti. As vrea sa pot spune despre cat de dureros este atunci cand iti vezi copilul ca “se face mare” si incepe sa vada nuantele de gri si sa inteleaga ca mama si tata nu sunt doar uriasii buni, frumosi si puternici, ci sunt doar doi oameni care incearca, la randul lor, sa isi gaseasca arme in lupta continua cu ceilalti. Despre cat de greu le este lor sa renunte la esenta de fericire pe care o primesc si sa o dea pentru compromisuri, parasiri si ratiune.
Si mi-ar mai placea sa le spun ca este ok, nici eu nu am stiut, credeam ca am alte lucruri importante de facut. Pana cand doi copii minunati mi-au aratat ce am pierdut si mi-au spus in felul lor ca inca ma mai pot transforma, chiar si asa, putin, inapoi.
Am avut norocul sa intalnesc niste oameni minunati, pe care ii vad ca pe o sursa continua de inspiratie. Miruna, prin modul plin de incredere in care iti arata cum te poti regasi in relatia cu copilul tau, prin cursul de PET. Otilia, care imi da peste cap toate standardele de rezistenta si pasiune cu care se joaca cu copiii. Am avut sansa sa intalnesc niste carti care mi-au dat la o parte praful de pe instincte. Si le-as spune ca este ok sa faca si ei asta. Trebuie sa faca un singur lucru: sa deschida ochii mari la copilul lor si sa il priveasca cu adevarat.

Partea buna in toata povestea este ca sunt un norocos. Majoritatea oamenilor pe care ii pozez au pornit intr-un fel sau altul pe drumul asta.

s-8620

td-8449

i-9964

id-9230

c-0093

idcc-6787

s-6121

e-0045

e-0200

m-0441

d-4410

i-7633

c-9533b-2320

O mama fara creier

“Rabbit’s clever,” said Pooh thoughtfully.
“Yes,” said Piglet, “Rabbit’s clever.”
“And he has Brain.”
“Yes,” said Piglet, “Rabbit has Brain.”
There was a long silence.
“I suppose,” said Pooh, “that that’s why he never understands anything.”

― A.A. Milne, Winnie-the-Pooh

Creierul e ceva spectaculos. Ne duce din punctul “x” in punctul “y”, stimuleaza si se lasa stimulat, nu se odihneste nici macar cand dormim.

Stiti ce s-ar intampla daca nu am mai avea creier? Daca nu ar trebui sa descriem un proces rational, sa analizam, sa teoretizam si sa concluzionam asupra unui lucru dat? Ei bine, asta ar insemna sa nu mai gandim. Sa “let go”. Sa o ardem primitiv.

Daca am renunta la creier (si prin asta ma refer la cortexul prefrontal), am ramane doar cu simturile si emotiile. Cu instinct daca vreti. Dar nu, noi nu suntem dispusi sa renuntam la creier. Ne place sa credem ca am evoluat si ca instinctul a devenit ceva ce creierul stie bine cum sa cenzureze cu argumente logice. Suntem cea mai evoluata dintre specii tocmai datorita dezvoltarii neuronale. Pana aici numai avantaje.
Sa luam nasterea de exemplu. Ca o specie evoluata ce suntem, avem grija sa ne aducem copiii pe lume cu creierul si cu rationalul. Programat, rece, in lumini de neon. In 20 de minute, la o data stabilita cu o terta parte. Apoi, pentru ca ultimii 100 de ani au fentat milioane de ani de evolutie a speciei, avem grija sa ii hranim artificial. Nu avem nevoie de contact piele pe piele sau de laptele matern.

Tot creierul a gasit solutii si pentru a-i culca separat de noi. Suntem singura specie de pe planeta care dupa ce isi naste puii are grija sa ii mute in alt cuib. De ce? Ei bine, creierul ne spune ca nu e bine sa ne ascultam instinctele. Nu ii tinem in brate ca sa nu se invete prost si nu ii alinam pentru ca lumea e rea si trebuie sa ii obisnuim cu frustrarea de mici. Dar cum ar fi daca, in loc sa ii pregatim pentru o lume plina de frustrari, sa le dam instrumentele necesare pentru a trai intr-o lume mai buna? Pai ar fi misto, dar asta nu se face cu creierul. Sau nu numai.

Asta, dupa mine, se face cu instinctul. Ala care opreste un travaliu cand mama se simte in pericol. Ala care te face sa dai de pamant cu oricine s-ar aseza intre tine si copiii tai. Un om foarte mare a fost intrebat de ce nu trebuie ca mama si copilul sa fie separati in momentele de imediat dupa nastere. El a raspuns: “Ei bine, dumneavoastra ati indrazni sa separati o mama gorila de puiul ei imediat dupa nastere?”
Pe femei poti sa le desparti pentru ca ele au creier. Creier care pune instinctul “on hold” si care lasa copilul sa ii fie luat de langa ea pentru proceduri salvatoare de vieti cum ar fi cantaritul si aspiratul nou nascutului. Ce bine ca avem creier sa ne duca din punctul “x” in punctul “y”.

Sa va spun putin si despre mine. Eu nu mai am creierul mereu la mine. L-am avut si nu m-a ajutat prea tare asa ca am invatat cum sa il dezactivez. Cu lumina semi-obscura, cu muzica linistita, cu oamenii potriviti in jurul meu.
Poate va intrebati cum naste o femeie fara creier. Eu am nascut acasa. M-am inchis intr-o camera si am aprins o veioza. M-am plimbat si m-am leganat. Am stat in cada. Am respirat.
Am avut langa mine doua femei minunate care m-au privit cu blandete si care imi confirmau din timp in timp ca totul e bine. Am nascut-o pe Lia Iris la mine in pat. Firesc si bland. Atat de bland incat nici nu l-am trezit pe fratele ei mai mare care dormea in camera de langa. Am tinut-o in brate si Bogdan pe noi amandoua. Am plans. Ea nu a plans. Nu avea niciun motiv sa o faca. Am lasat cordonul sa pulseze pana la capat si apoi am pus-o la san. Era calda si mare si rosie. 4 kilograme de copil murdar si cu incheieturile foarte uscate. Dupa ce am nascut am comandat mancare si am pus o tura de rufe la masina.
sm

Am asteptat-o 42 de saptamani si peste 3 zile se implinesc 2 ani de cand ma trezesc langa ea in fiecare dimineata. De cand invatam impreuna despre lume. Si e frumos.


O prietena pe care eu o admir foarte mult mi-a spus ca odata cu copiii se nasc si mamele. Daca ai optiunea, oare cum alegi sa te nasti ca mama? Cu creierul sau cu sufletul? Eu m-s mai naste odata. Pentru ca mi-a placut.
sm2

Ca sa nu imi las insa creierul deoparte, lucrez la un documentar despre nasterea naturala. O sa ii spun “Nasterea primitiva – noul val”. El va insoti lucrarea mea de dizertatie in antropologie.
Si o sa fotografiez si alte povesti frumoase de nastere, daca o sa ma primiti cuminte intr-un colt.

PS: La multi ani draga mea Lia! Am atatea lucruri minunate pe care as vrea sa ti le dau si atat de putin timp la dispozitie. Ma cam sperie treaba asta. Dar o sa fie cu happy-end. Simt asta, cum ar veni J

A message for Spidey

“Rivers know this: there is no hurry. We shall get there some day”

Winnie-the-Pooh

Am avut nevoie de ceva timp sa incep macar sa inteleg ce stii tu si eu nu. Dar ai reusit: m-ai facut sa vreau sa fiu un om mai bun, sa vreau sa fiu ca tine. Asa entuziasmat de toate jocurile tale; ignorand realitatea, atunci cand nu iti place; alergand, sarind, intr-o poveste care nu se termina niciodata.

000008-001
Am invatat sa te iubesc si m-ai invatat sa ma uit adanc si departe in amintirile mele si nu stiu cum sa iti multumesc pentru asta. As vrea sa pot sa te tin in brate pentru tot timpul in care nu te-am tinut. Dar acum ai cinci ani si ma vrei altfel. Vrei sa explorezi cu mine, sa te invat sa lupti, sa mergem la box si sa alergam impreuna. Vroiam doar sa stii ca stiu asta si ca o sa incerc sa fiu un tata asa cum ai nevoie. La multi ani, Andrei!

Te iubesc

Pentru cine tinem atelierul de fotografie

Scriu rar pe blog. Stau foarte prost la capitolul time management. Stau prea mult cu laptopul in brate. Stau foarte prost la capitolul time management. Cred ca am mai zis asta.
Anul asta mi-am propus sa imi ascult mai des instinctele si sa fiu schimbarea pe care vreau sa o vad in lume. Instinctele mele imi spun ca nu va fi usor sa imi termin documentarul la care lucrez, dar ca va fi tare si atunci o sa stiu ca am mutat o jumatate de sfert de munte in ceea ce priveste felul in care aleg femeile sa nasca azi in Romania.

406259_3564347358569_1147066913_n1

Cand am inceput sa fotografiez prima data, fotografiam oameni care veneau la barul in care lucram. Si pasari pe cablu. Nu credeam ca fotografia poate sa plateasca facturi si uneori mi-as dori sa fiu in spatele unui birou, doar ca sa nu imi pierd pasiunea de a poza. Intalnesc oameni, multi de tot, care imi spun cat de pasionati sunt de fotografie. Si care probabil ca ar ajunge sa o iubeasca si sa o inteleaga daca i-ar ajuta cineva sa treaca prin primele etape: Ce face o fotografie sa placa mai mult decat altele? Cat de reusit este un portret reusit? Mai exista ceva in fotografie care sa nu fi fost deja facut?  Cum fac sa nu imi mai iasa pozele miscate? Si tot asa :)

406653_4107082446607_115568946_n
Mi-ar placea sa vorbim in prezenta unor oameni care isi pun o parte din intrebarile de mai sus si multe altele pe langa. Asta inseamna ca vor sa invete chestii noi, ca vor sa scoata ce e mai frumos dint-un moment, dintr-o zi, dintr-un an.
Parinti care vor sa documenteze viata copiilor intr-un mod cat mai natural si mai firesc, cat mai liber si mai luminos. Cam cum le sunt si copii, ma gandesc :)
Asadar, daca vreti sa veniti, m-as bucura sincer sa ne vedem in urmatoarele doua duminici (13 si 20 ianuarie), de la 10 la 13. Atelierul a fost o oportunitate buna sa cunosc oameni frumosi, este un ceva ce organizam de maxim 2-3 ori pe an, pe acelasi principiu dupa care si fotografiem, adica less is more. Costul atelierului este de 300 de lei, iar clientii fotografii de familie au 15% reducere. Restul detaliilor aici.

Puteti sa va alaturati grupei cu un mail pe contact @ fotografiidefamilie.ro sau ne puteti gasi pe pagina noastra de facebook

598949_3872543903290_386889827_n

Idei anti-consumerism, pentru Craciun si nu numai

Nu-am dat niciodata in vant dupa “luna cadourilor” si cand am aflat ca nu sunt singura care are aceasta retinere, am zis sa fac publice niste ganduri d-ale mele.
In primul rand, ma intristeaza numarul de brazi taiati si vanduti, ulterior aruncati de la balcon. Anul acesta, noi ne luam brad la ghiveci si vrem sa il plantam dupa sarbatori la noi in curte. Daca va bate gandul sa luati unul in ghiveci, puteti veni sa il plantati la noi. Chiar ne-am bucura. Daca nu, exista oricand proiecte frumoase, care sa va ajute in acest sens.
Apoi e nebunia cu ce ii luam lui x-ulica, ca el sigur ne ia noua ceva, probabil nu foarte util sau drag noua. Pentru asta am negociat sa nu ne luam nimic. Merge cu prietenii, mai ales ca suntem  din acelasi film. Nu merge cu bunicile, am cate un deja-vu in fiecare an in acest sens :)
Daca trebuie si trebuie neaparat sa luati un cadou (altul decat o sedinta foto la noi), am facut o lista cu oamenii care fac chestii faine si de la care eu cumpar cu drag. Pentru ca sustin afacerile locale, mamele antreprenoare si pentru ca stiu cati bani intra in decembrie in buzunarele marilor retaileri (a se citi corporatii). So here goes, in ordine aleatoare, unele cu poze, unele fara, in functie de ce aveam prin foldere:

1. Felicitari, decoratiuni, cutiute si multe alte minunatii pe care prietena mea Valentina Popescu le face cu mult suflet, intr-un haos organizat pe care doar ea il descifreaza. http://interesart.wordpress.com/
ad-3741

2. Hainute facute de Lilutesa, comode si foooarte flower power. Mai simpatice decat cele de la mall, cu siguranta. Lia poate sa confirme
ad-13923. Am o bluzita de la 100% pasiune, pe care o port, cand eu, cand ea. Detalii despre hainute si mamica din spatele lor gasiti aici
4. Vinovata pentru recuzita de studio dar si pentru caciulita preferata a Liei este Mihaela, magicianul de la Baghete Fermecate
5. Imi plac super mult niste sapunuri si bunatati de la Reverto
6. O alta Alexandra, mama tot de Lia (copilul si brandul avand acelasi nume) fooarte populara in cercurile mele
7. Ceva mai utile, musai de avut in casa, sunt cremele de la Rodia care ne-au tinut departe de doctori mai bine de un an. Stiu exact ce contin, le iubesc si ma inscriu pe liste de asteprare daca trebuie :)
8. Cartea minunata si deschizatoare de minti Continuum Concept va fi lansata si in Bucuresti in aceasta vineri de la orele 16. Voi fi si eu acolo, sa zic doua vorbe, asa ca m-as bucura sa ne vedem acolo. Este un cadou foarte inspirat, pe cuvant. Si daca tot veniti pana la sediul Naste Cum Simti si Poarta-ma, puteti pipai si testa bunatati de tot felul.
560416_3732176114183_358790714_n9.Sa mai zic de Tikki? Sa mai spun ca in ei au invatat ambii mei copii sa mearga sanatos si ca sunt fabricati la noi in tara? Sau de hainutele de la Minirock sau Pifou? De pernutele spectaculoase de la Remi?

Trebuie sa ma opresc, revin cu vesti de pe frontul lui Grinch (ca sa folosesc o metafora si mai consumerista :)

PS: Daca aveti chef de o plimbare sambata, pe undeva prin Dorobanti se desfasoara un talcioc urban cu scopuri nobile. Detalii aici